luni, 22 aprilie 2013

Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la duminicile si sărbătorile de peste an



Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

 

Ev. Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2.

 

  


1.Sfântul este întruparea posibil omenească a desăvârşirii. El ajunge la această treaptă datorită harului lui Dumnezeu şi străduinţelor sale într-o continuă hărnicie duhovnicească.
2.”Cel mai uman dintre oameni este sfântul! Spune Părintele Stăniloae şi cel mai cult dintre oameni, dacă ar fi cult însemnează a-ţi cultiva cele mai înalte şi mai nobile simţăminte din lăuntrul tău.
3.Un astfel de sfânt a fost Sf.Mare Mucenic Gheorghe(pe scurt viaţa lui).
4.E semnificativ faptul că Sf. Gheorghe e reprezentat călare pe un cal  ucigând un balaur adică un biruitor asupra răului, asupra păgânismului.
5.O icoană din nordul Rusiei îl prezintă ducând balaurul legat cu o funie, nu străpuns cu o suliţă, ceea ce însemnează că nu se urmăreşte omorârea omului păgân, ci îmblânzirea lui.
6.În legătură cu Evanghelia citită de Sf. Gheorghe se prezintă mai întâi scopul fiinţei care constă în iubire. Deci, toată înfrânarea, toată rugăciunea, tot ce se face ca trudă duhovnicească trebuie să aibă un singur scop: iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Nu este adevărată concepţia despre sfânt când este apreciat doar pentru postul şi rugăciunea lui sau ca mare postitor şi rugător, ci ca mare iubitor. Postul şi rugăciunea sunt doar mijloace pentru scopul înalt-iubirea.
7.Cuvântul „lume” însemnează păcatele legate de lume şi nu lumea – creaţia lui Dumnezeu. Orice păcate ale lăcomiilor legate de lume întunecă fiinţa omenească. Îi secătuieşte iubirea şi-l coboară în întunericul urii şi ca atare el nu înţelege iubirea, ci din contră urăşte chiar pe cel care iubeşte. Aşa ne explicăm ce spune Mântuitorul prezentând toate binefacerile ce le-a făcut pentru om şi primind răspunsul contrar la ceea ce a făcut El pentru om.
8.Tot ce a făcut Mântuitorul până la jertfa supremă rămâne fără valoare pentru cel ce nu iubeşte. Un non-sens la răspunsul iubirii Mântuitorului. Sfântul s-a ridicat într-o asemănare cu Mântuitorul. A reuşit să iubească pe cei ce l-au urât ca şi în cazul Sf. Mucenic Gheorghe. Sfinţii au reuşit să se roage pentru vrăjmaşii lor.
9.Ura nu ţine cont de binefăcător, fie el chiar şi Dumnezeu.
10.Istoria Bisericii ne dovedeşte răzvrătirea oamenilor contra iubirii lui Dumnezeu şi răzvrătire contra sfinţilor. Aşa ne explicăm marile persecuţii din cei 300 de ani şi până în zilele noastre când conducătorii de popoare au fost cuprinşi de ură. Ea stă şi la baza războaielor.
11.Cunoaşterea lui Dumnezeu de care se vorbeşte în Evanghelia zilei este străină celor care urăsc. Pe drept cuvânt Mântuitorul spune: ”nu L-au cunscut” – nu puteau să-L cunoască pentru că aşa cum se spune în Evanghelie, în întuneric fiind nu poţi înţelege lumina. În întunericul urii nu poţi înţelege şi vedea lumina dumnezeiască.
12.Cel ce urăşte e departe de a înţelege comuniunea de iubire dintre persoanele Sf. Treimi.
13.Desigur că această ură este nejustificată.
14.În această stare de ură nu poţi ajunge să mărturiseşti pe Dumnezeu, ci mai mult mărturiseşti pe duhul cel rău. Nu va fi capabil cel ce urăşte să mărturisească pe Dumnezeu prin jertfa vieţii sale. Este străin de duhul adevărului. Între adevăr şi ură este o mare prăpastie. Între duhul adevărului şi al urii este o diferenţă ca între lumină şi întuneric.
15.Cel ce mărturiseşte pe Dumnezeu este stăpânit de puterea lui Dumnezeu, suferă pentru puterea lui Dumnezeu, suferă pentru Dumnezeu, primeşte chiar moartea pentru Dumnezeu. Cei străini de această putere în întunecimea minţii lor socotesc că fac ce trebuie atunci când iubesc şi ucid.
16.Încheierea Sf. Evanghelii se pare că ar avea în vedere vremurile din urmă a veacului ce-l trăim când din pricina fărădelegilor va scădea iubirea şi va ajunge ura să stăpânească peste iubire pe pământ, dar nu şi peste puterea lui Dumnezeu cea mai presus de orice putere care întăreşte, încurajează pe cei stăpâniţi de ea pe cărările vieţii contra greutăţilor ce le întâmpină pe pământ.

(Text preluat din “Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an”, de PS dr. Ioan Mihălțan, ed. Episcopiei Oradiei, 1999, pag. 275 -278)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.